Rezolvarea subiectelor la BAC la Istorie, sesiunea iunie 2023
Cerințele de la subiectul I
Subiectul I a cerut candidatului să interpreteze și să compare informații din două surse istorice, solicitând identificarea anumitor aspecte, stabilirea relațiilor de cauzalitate și încorporarea cunoștințelor proprii privind contextul istoric din secolul al XVI-lea.
“De la jumătatea secolului al XVI-lea suzeranitatea otomană devine mai apăsătoare, iar obligațiile față de sultan sporesc. Controlul Imperiului Otoman, extins în toată Peninsula Balcanică până la Dunărea Mijlocie, sporea sentimentul de nesiguranță al popoarelor din această regiune.
Totuși, românii, conștienți de soarta grea a grecilor, bulgarilor, albanezilor, sârbilor, croaților, ungurilor etc., ocupați de otomani, au continuat rezistența și au menținut statutul de autonomie a țărilor lor. Deși au plătit tribut și alte dări turcilor, deși li s-a îngrădit politica externă, trebuind să cedeze sultanului unele dintre teritoriile lor, românii și-au menținut statele cu domni proprii, turcilor fiindu-le interzis să se așeze stabil în ele și să aibă pământuri acolo, să facă politică de atragere la islam a creștinilor și să clădească moschei.
În primele decenii ale secolului al XVI-lea, domnii Țării Românești și Moldovei au dus o politică de alianțe antiotomane, deși continuau lungi perioade de timp să plătească tribut turcilor. Domnii Moldovei, de la Petru Rareș până la Ion Vodă și Aron Vodă au avut o politică antiotomană activă, cu rezistențe armate și cu bătălii sângeroase.” –I. A. Pop, Istoria ilustrată a românilor pentru tineri
Această sursă descrie starea din Peninsula Balcanică sub suzeranitatea otomană în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Supremația otomană a devenit mai grea, cu sporirea obligațiilor față de sultan.
Acest control extins a alimentat un sentiment de nesiguranță printre popoarele regiunii. Cu toate acestea, românii, fiind conștienți de situația dificilă a altor popoare balcanice, au continuat să reziste și să își păstreze autonomia, în pofida tributului și altor obligații față de turci, și îngrădirilor în politica externă.
Românii și-au menținut statele cu domni proprii și turcilor le era interzis să se stabilească permanent acolo, să aibă terenuri, să facă politica de convertire la islam a creștinilor și să construiască moschei.
Sursele arată că domnii Țării Românești și Moldovei au adoptat o politică antiotomană, în ciuda perioadelor lungi de plată a tributului către turci.
“Transformarea Transilvaniei în Principat autonom sub suzeranitatea Porții (Imperiul Otoman) a însemnat o grea lovitură dată Habsburgilor, pentru care potențialul economic al acestei provincii reprezenta o puternică atracție. În același context, poziția Principatului între otomani și Habsburgi conferea, din punct de vedere militar și strategic, un considerabil avantaj pentru cel care îl controla. Prin urmare, stăpânirea noului Principat autonom a constituit o preocupare constantă a politicii externe a celor două imperii. În timpul principelui Ioan Sigismund, Transilvania a devenit teatrul unor confruntări acerbe, care s-au redeschis după moartea sultanului Sϋleyman Magnificul (1566). Habsburgii vor relua disputa, mai ales datorită faptului că, după epoca sultanului Sϋleyman, Imperiul Otoman a intrat într-o fază staționară. Pacea încheiată la 21 februarie 1568, cu o durată de 8 ani, confirmă slăbiciunile otomane. Împăratul păstra în stăpânirea sa Ungaria apuseană, Dalmația, Croația și Slovenia, în timp ce Ioan Sigismund și domnitorii Țării Românești și Moldovei își mențineau controlul asupra teritoriilor aflate efectiv în posesia lor.
I. A. Pop, T. Nägler, M. András, Istoria Transilvaniei
Sursa B descrie situația din Transilvania, care a devenit un principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman.
Aceasta a reprezentat o mare pierdere pentru Habsburgi, care erau atrași de potențialul economic al regiunii. Poziția Transilvaniei, între otomani și Habsburgi, conferă un avantaj strategic semnificativ pentru cel care o controlează.
În timpul principelui Ioan Sigismund, Transilvania a fost scena unor conflicte intense. Pacea încheiată la 21 februarie 1568, cu o durată de 8 ani, confirmă slăbiciunile otomane.
Habsburgii au reușit să își păstreze controlul asupra Ungariei occidentale, Dalmației, Croației și Sloveniei, în timp ce Ioan Sigismund și domnitorii Țării Românești și Moldovei au reușit să își mențină controlul asupra teritoriilor lor.
1. Numiţi Principatul autonom precizat în sursa B.
Principatul autonom menționat în sursa B este Transilvania.
2. Precizaţi, din sursa A, o informație referitoare la politica externă a domnilor români.
Sursa A indică faptul că, în ciuda suzeranității otomane, domnii Țării Românești și Moldovei au dus o politică externă de rezistență față de otomani.
Aceasta includea formarea de alianțe antiotomane, chiar dacă în același timp erau necesare perioade lungi de plată a tributului otomanilor.
Există, de asemenea, mențiuni despre o politică antiotomană activă din partea unor domni ai Moldovei, incluzând rezistență armată și bătălii sângeroase.
3. Menţionaţi două spații istorice la care se referă atât sursa A, cât și sursa B.
Ambele surse, A și B, se referă la următoarele două spații istorice:
Țara Românească și Moldova
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că popoarele balcanice sunt ocupate de otomani.
Litera corespunzătoare sursei care susține că popoarele balcanice sunt ocupate de otomani este A.
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect).
Cauza: După moartea sultanului Sϋleyman Magnificul în 1566, Imperiul Otoman a intrat într-o fază staționară, în care nu a mai avut puterea să se extindă sau să își exercite controlul așa cum făcuse în trecut.
Efect: Această slăbiciune a Imperiului Otoman a permis Habsburgilor să își reînnoiască eforturile de a câștiga controlul asupra Transilvaniei, o zonă cu un mare potențial economic și strategic. Această dispută a culminat cu un tratat de pace în 1568, care a confirmat slăbiciunile otomanilor și a permis Habsburgilor să își mențină controlul asupra unor teritorii pe care le aveau deja în posesie. Dacă sunteți în căutare, https://www.swisswatch.is/ best replica watches platforma noastră este cea mai bună alegere! Cel mai mare centru comercial!
6. Prezentaţi alte două fapte istorice la care participă românii în secolul al XVI-lea, în afara celor precizate în sursele A și B.
Bătălia de la Călugăreni (1595) – Este unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului al XVI-lea pentru Țara Românească, sub conducerea lui Mihai Viteazul. În cadrul acestei bătălii, armata lui Mihai Viteazul a învins armata otomană, în ciuda faptului că erau în număr inferior, asigurând independența temporară a Țării Românești față de otomani.
Bătălia de la Giurgiu (1595) – A valorificat avantajul tactic obținut de oastea munteano-transilvană condusă de Mihai Viteazul în Bătălia de la Călugăreni.
Bătălia de la Șelimbăr (1599) – Între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.
Unirea realizată de Mihai Viteazul (1600) – Mihai Viteazul a reușit, pentru o perioadă scurtă de timp, să unească Țara Românească, Moldova și Transilvania sub conducerea sa. Este o realizare remarcabilă ,în condiţiile în care era înconjurat doar de adversari: în Transilvania, principele Andrei Bathory, favorabil unei alianţe cu turcii şi interpret al intereselor Poloniei, iar în Moldova Ieremia Movilă, devenit domn cu ajutorul marii nobilimi poloneze şi care vroia scaunul Ţării Româneşti pentru fratele său Simion Movilă.
7. Menţionaţi o asemănare între două acțiuni desfășurate de români în relațiile internaționale din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea.
Una dintre asemănările din acțiunile desfășurate de români în relațiile internaționale în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea constă în continuarea rezistenței față de dominarea otomană.
Bătălia de la Stănilești și Acordul de la Luțk sunt două exemple importante de acțiuni desfășurate de români în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea care evidențiază un puternic caracter antiotoman.
Bătălia de la Stănilești (1711) – Această bătălie a avut loc în Moldova și a fost o componentă cheie a Războiului Ruso-Turc (1710-1711). În timpul acestui război, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, a ales să sprijine Rusia împotriva Imperiului Otoman, sperând să obțină independența Moldovei de sub suzeranitatea otomană. Deși bătălia a fost câștigată de otomani și Cantemir a fost nevoit să fugă în Rusia, aceasta a reprezentat un moment semnificativ de rezistență antiotomană.
Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir și țarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat în 1711 la Luțk în Polonia. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei, în lupta împotriva otomanilor.
Ce spun elevii care au folosit i-școala?
Cerințele de la subiectul al II-lea
Citiți, cu atenție, sursa de mai jos:
„ În august 1857, la Osborne, Napoleon al III-lea și regina Victoria au acceptat un compromis în problema românească: Franța renunța să mai susțină unirea deplină a Principatelor sub un prinț străin, iar Anglia și-a dat acordul pentru anularea alegerilor falsificate din Moldova și organizarea altora noi. […] În luna octombrie 1857, s-au deschis la București și Iași cele două Adunări ad-hoc, care […]
aveau însă prerogative limitate. Ele au fost create de marile puteri doar pentru a afla opinia poporului român față de unire. Totuși, Adunările ad-hoc au votat cu entuziasm declarații de unire a Moldovei cu Țara Românească, avansând și numele viitorului stat suveran (România), precum și dorința de instaurare a unei monarhii ereditare străine. […] După negocieri și compromisuri, […] în 1858, a fost semnată Convenția de la Paris […]. Convenția prevedea că noul stat se va numi Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, va avea doi domni pământeni, două capitale, două guverne și două foruri legislative distincte. […] Armatele celor două țări erau puse sub comandă unică, iar la Focșani se înființau o Comisie Centrală și o Înaltă Curte de Casație care să elaboreze legi comune, să conducă în viitor la o uniformizare legislativă și administrativă. Convenția nu interzicea în mod expres unirea deplină, lăsând pe seama poporului
român să găsească soluția cea mai potrivită. […] În conformitate cu prevederile Convenției de la Paris, în Principate au fost constituite comisii provizorii […] având sarcina de a asigura formarea adunărilor elective, care urmau să desemneze cei doi domnitori. […] La Iași, capitala Moldovei, a fost ales domnitor Al. I. Cuza, cu unanimitatea deputaților prezenți. […] La București, […] ideea alegerii aceluiași domnitor – și ca urmare a lipsei de precizie a Convenției de la Paris, care nu interzicea explicit alegerea aceleiași persoane ca domnitor în cele două Principate – a căpătat susținere […]. Urmarea a fost alegerea lui Al. I. Cuza cu unanimitate de voturi.”
I. Bolovan, I. A, Pop, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova
Sursa oferă o descriere a unor evenimente istorice importante ce au avut loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul problemei unirii Principatelor Române.
În august 1857, în urma unui compromis la Osborne, Franța și Anglia au convenit asupra unor măsuri de rezolvare a acestei probleme.
Adunările ad-hoc din București și Iași, create pentru a cunoaște opinia poporului român, au votat în favoarea unirii Moldovei cu Țara Românească.
După diverse negocieri și compromisuri, în 1858 a fost semnată Convenția de la Paris, care stabilea crearea Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, cu două guverne, două capitale și două foruri legislative distincte.
Convenția lăsa pe seama poporului român să decidă asupra formei finale de unire.
În conformitate cu prevederile Convenției, au fost constituite comisii provizorii pentru a organiza alegeri, care au dus la alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor în ambele Principate, datorită unui vid legislativ în Convenția de la Paris.
1. Numiţi domnitorul român precizat în sursa dată.
Domnitorul român menționat în sursa dată este Alexandru Ioan Cuza.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată.
Sursa dată se referă la secolul al XIX-lea (19-lea secol).
3. Menţionaţi un stat participant la evenimentul de la Osborne și o decizie adoptată în cadrul acestui eveniment, precizate în sursa dată.
Statul participant la evenimentul de la Osborne, așa cum este indicat în sursa dată, este Franța. O decizie adoptată în cadrul acestui eveniment a fost ca Franța să renunțe la susținerea unirii depline a Principatelor Române sub conducerea unui prinț străin.
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Adunările ad-hoc.
Din sursa dată, două informații referitoare la Adunările ad-hoc sunt:
Adunările ad-hoc au fost create de marile puteri europene cu scopul de a afla opinia poporului român în privința unirii Principatelor Române.
În ciuda prerogativelor lor limitate, Adunările ad-hoc au votat cu entuziasm declarații de unire a Moldovei cu Țara Românească, propunând și numele viitorului stat suveran (România), precum și dorința de instaurare a unei monarhii ereditare străine.
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Convenția de la Paris, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.
Convenția de la Paris din 1858 reprezintă un moment important în procesul de unificare a Principatelor Române, deși a părut, inițial, să limiteze unirea. Această perspectivă este susținută de două elemente cheie din sursa dată:
Convenția a stabilit o structură duală pentru Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, cu doi domni pământeni, două capitale, două guverne și două foruri legislative distincte. Acest lucru ar putea părea ca o împiedicare pentru unirea deplină a principatelor.
Cu toate acestea, Convenția de la Paris nu a interzis în mod explicit unirea completă a Principatelor, lăsând astfel poporului român libertatea de a decide în această privință. Aceasta a permis, în final, alegerea aceleiași persoane, Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor în ambele principate, un pas crucial către unificarea deplină a Principatelor și formarea statului modern al României.
Prin urmare, deși Convenția de la Paris a părut inițial a limita unirea, în realitate a creat un cadru care a permis evoluția spre unirea deplină a Principatelor Române. Vizitați partenerii noștri – lideri în încălțămintea la modă!
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român participă la relațiile internaționale din perioada 1875-1900. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
Unul dintre cele mai relevante fapte istorice care arată participarea statului român la relațiile internaționale în perioada 1875-1900 este Congresul de la Berlin din 1878.
După Războiul Ruso-Turc (1877-1878), în care România a jucat un rol important ca aliat al Rusiei, a avut loc Congresul de la Berlin. Acesta a fost un moment crucial în istoria României și a relațiilor internaționale, deoarece a marcat recunoașterea independenței României de către marile puteri ale vremii.
În cadrul acestui congres, România a fost reprezentată de Mihail Kogălniceanu, unul dintre cei mai importanți politicieni și diplomați români.
În ciuda faptului că România a fost obligată să cedeze sudul Basarabiei Rusiei în schimbul Dobrogei, recunoașterea independenței a fost un pas esențial în afirmarea României pe scena internațională.
Prin urmare, participarea la Congresul de la Berlin și rezultatele acestuia demonstrează implicarea activă a României în relațiile internaționale în perioada 1875-1900.
Cerințele de la subiectul al III-lea
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în perioada postbelică, având în vedere:
– precizarea unei acțiuni politice desfășurate în România, în perioada 1946-1947;
– menţionarea a două practici politice utilizate în România, în perioada stalinismului și a câte unui aspect referitor la fiecare dintre acestea;
– prezentarea unui fapt istoric prin care România participă la relațiile internaționale din perioada Războiului rece;
– formularea unui punct de vedere referitor la schimbarea regimului politic din România la sfârșitul secolului al XX-lea şi susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Introducere
România în perioada postbelică a trecut prin numeroase schimbări politice și sociale, fiind marcată de o serie de evenimente istorice semnificative. În acest eseu, vom analiza o serie de acțiuni politice și practici din această perioadă, precum și rolul României în relațiile internaționale în timpul Războiului Rece. (1 punct pentru introducere)
Acțiune Politică în Perioada 1946-1947 (2 puncte)
În perioada 1946-1947, România a fost martora unei acțiuni politice importante: falsificarea rezultatelor alegerilor parlamentare. În 1946, Partidul Comunist Român, susținut de Uniunea Sovietică, a manipulat rezultatele alegerilor pentru a-și asigura controlul asupra guvernului. Aceasta a marcat începutul unei perioade de guvernare comunistă care a durat până în 1989.
Practici Politice în Perioada Stalinismului (3 puncte x 2 = 6 puncte)
În perioada stalinismului, România a adoptat o serie de practici politice care au avut un impact profund asupra societății.
Prima dintre acestea a fost adoptarea Constituției din 1948, care a legitimat regimul totalitar și a prevăzut constituirea Marii Adunări Naționale.
A doua practică a fost colectivizarea, care a vizat desființarea proprietății private în mediul rural și a determinat represiunea țăranilor care se opuneau colectivizării.
România în Relațiile Internaționale din Perioada Războiului Rece (2 puncte pentru menționare, 3 puncte pentru prezentare = 5 puncte)
În cadrul relațiilor internaționale din perioada Războiului Rece, România a jucat un rol important prin participarea la fondarea Pactului de la Varșovia în 1955. Pactul de la Varșovia a fost un tratat de apărare colectivă semnat de opt țări socialiste din Europa de Est, inclusiv România, în răspuns direct la aderarea Germaniei de Vest la NATO în 1955. Acest pact militar a fost o reacție la formarea NATO și a reprezentat un moment crucial în consolidarea blocului estic. În acest context, România, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a aderat la acest pact, aliniindu-se astfel politicii externe a Uniunii Sovietice.
Schimbarea Regimului Politic din România la Sfârșitul Secolului al XX-lea (1 punct pentru formulare, 4 puncte pentru susținere = 5 puncte)
Schimbarea regimului politic din România la sfârșitul secolului al XX-lea a reprezentat un moment de cotitură pentru țară. În opinia mea, această schimbare a fost esențială pentru instaurarea democrației și pentru îmbunătățirea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Un argument istoric care susține acest punct de vedere este Revoluția din 1989, un eveniment major care a pus capăt regimului comunist și a deschis calea către un sistem democratic.
În primul rând, Revoluția a început ca o revoltă în Timișoara, unde oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva regimului comunist. În al doilea rând, această revoltă s-a răspândit rapid în întreaga țară, culminând cu fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu și cu executarea sa.
Astfel, datorită Revoluției din 1989, regimul comunist a fost înlocuit cu un sistem democratic. Acest lucru a avut un impact semnificativ asupra societății românești, deoarece a permis o mai mare libertate de exprimare și a deschis calea către integrarea României în structurile europene și internaționale. Așadar, schimbarea regimului politic din România la sfârșitul secolului al XX-lea a fost un pas esențial pentru dezvoltarea democratică a țării.
Concluzie
În concluzie, perioada postbelică a României a fost marcată de o serie de evenimente și practici politice care au avut un impact profund asupra istoriei și societății românești. De la falsificarea alegerilor și adoptarea practicilor staliniste, la participarea la Războiul Rece și schimbarea regimului politic, aceste evenimente au modelat România așa cum o cunoaștem astăzi.
(2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat, 1 punct pentru structurarea eseului, 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice, 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu = 6 puncte)