Rezolvare subiecte – test de antrenament 4 la Limba română (profil uman)

Caracterizare personaj: Stefan

Gheorghidiu

Context literar

Aderand la ideile lui Eugen Lovinescu, privind modernizarea literaturii romane, Camil Petrescu sustinea si el ca literatura trebuie sa se sincronizeze cu psihologia si filosofia epocii, dar si cu celelalte domenii de cunoastere. Prozatorul sustine o creatie autentica, inspirata din propria experienta de viata, filtrata prin propria constiinta.

Prezentarea operei

Publicat in anul 1930, in perioada interbelica, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica, un roman al experientei.

Temele principale

Tema romanului este drama intelectualului lucid, dornic de cunoastere, de experiente absolute, intr-o societate limitata si corupta. Titlul operei sugereaza alte doua teme: iubirea si razboiul, ce reprezinta, de fapt, cele doua experiente fundamentale traite de personajul principal.

Caracterizarea personajului

Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana I, de naratorul personaj, Stefan Gheorghidiu. Personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este individualizat prin caracterizarea directa facuta de celelalte personaje, prin autocaracteriazare si prin caracterizare indirecta, ce reiese din fapte, vorbe, ganduri, relatia cu celelalte personaje.

Din punct de vedere social, Gheorghidiu este initial un tanar student la Filosofie, care se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere si duc o viata modesta, dar boema. Statutul sau social se schimba in momentul in care primeste o mostenire de la un unchi foarte bogat, Tache. Sotia sa este atrasa de lumea mondena si cea a afacerilor, in timp ce Gheorghidiu marturiseste ca se simte ca “supus unui tratament dureros”. Gheorghidiu nu poate face niciunul din compromisurile pe care le cere lumea in care ajunge pentru ca aceasta nu se potriveste cu firea lui cinstita, pasionata de idei inaltatoare si, de aceea, este un inadaptat social.

Din punct de vedere moral, personajul principal reprezinta tipul intelectualului, trasaturile sale fundamentale fiind inteligenta, orgoliul, simtul onoarei si al dreptatii. Psihologic, este foarte bine individualizat prin monologul interior, analiza, dar si prin tehnici moderne, introspectia, retrospectia, prezentarea fluxului constiintei. Se evidentiaza astfel un caracter analitic, reflexiv, hipersensibil, lucid. Conflictul exterior cu societatea este dublat de cel interior, provocat de incertitudinea iubirii: oscilatia intre a crede si a nu crede in fidelitatea Elei. Acest conflict are la baza altul mai profund, a avea sau nu incredere in inteligenta sa, in capacitatea lui de discernamant.

Orgoliul și experiențele de cunoaștere

Trasatura dominanta a personajului este orgoliul, aceasta fiind evidentiata si prin autocaracterizare: “negresit, sunt nemasurat de orgolios”. Tot orgoliul sta la baza celor doua experiente de cunoastere, iubirea si razboiul. Vazand iubirea in mod absolut, personajul se autocaracterizeaza, marturisind: “nu m-as fi putut realiza decat intr-o dragoste absoluta”.

O scena semnificativa in acest sens este cea de la inceputul romanului, in care se prezinta discutia de la popota ofiterilor despre dragoste si fidelitate. Aceasta porneste de la un fapt divers din ziar in care se relata cazul unui barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de catre tribunal. Gheorghidiu intervine cu o energie neasteptata, acuzandu-i ca vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc si isi exprima propria parere despre iubire, afirmand ca “o iubire mare e mai degraba un proces de autosugestie” si “acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”.

Scena devine semnificativa si pentru ca declanseaza memoria involuntara a personajului, care, analizandu-se lucid, descopera ca dragostea lui pentru Ela se naste din admiratie, duiosie, dar mai ales din orgoliul de a fi atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente. Tot din orgoliu, Gheorghidiu o modeleaza pe Ela dupa prorpiul ideal de feminitate, considerand-o “femeia in exemplar unic”. Drama sa incepe in momentul in care realizeaza ca s-a inselat. Fire reflexiva, pasionala, analizeaza cu luciditate comportamentul Elei dupa ce primeste o mostenire de la unchiul sau, Tache, si aduna progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin sfasietoare.

O scena semnificativa in evolutia personajului este excursia la Odobesti, caci accentueaza conflictul sau interior, declansand criza de incertitudine a iubirii. Gheorghidiu observa ca Ela acorda o atentie exagerata unui anume domn G. pe care il cunoscuse la una din petrecerile mondene. Constata ca sotia sa a mutat de doua ori pe toata lumea pentru a sta in aceeasi masina cu domnul G., pe drum toate comentariile le facea cu sau pentru acesta, fiind vizibil emotionata. La un popas, el ii ofera crengute de mar inflorit, iar la pranz Ela gusta din felul sau de mancare, gest pe care Gheorghidiu il considera intim. Comportamentul Elei ii provoaca o suferinta chinuitoare, acesta marturisind ca: “in cele trei zile cat am stat la Odobesti, am fost ca si bolnav”. Scena declanseaza un conflict interior mai profund, increderea in propria capacitate de discernamant: “se rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea in vigoarea si eficacitatea inteligentei mele”.

Concluzie

In concluzie, gestul final al personajului demonstreaza ca acesta nu este un invins deoarece este capabil sa depaseasca esecul iubirii si sa se arate disponibil pentru o alta experienta de viata. Stefan Gheorghidiu ramane un personaj reprezentativ pentru categoria intelectualilor insetati de absolut, tipologie umana impusa in literatura romana de opera lui Camil Petrescu.