Încadrare

Romanul Baltagul, apărut în 1930, duce la desăvârşire formula realismului liric. Roman tradiţional, respectă tiparele scrisului convenţional, precum omniscienţa, cronologia, personajul tipic, abordând teme consacrate, ce definesc sufletul naţional. Discursul epic este linear, axat mai ales pe tema călătoriei explorative, care are ca scop căutarea, cunoaşterea, iniţierea, confruntarea, adevărul, justiţia.

Monografie a satului tradiţional de la începutul secolului al XX-lea, romanul surprinde evenimente rituale din viaţa păstorilor din zona Dornelor. Este imaginea lumii arhaice, îndeosebi a celei păstoreşti, în faza ei crepusculară, când este invadată de agenţii lumii noi, capitaliste. Aspectele tradiţionale apar mai luminoase decât în realitate, ceea ce pare să constituie chiar rodul intenţiei scriitorului.

Tema cu referire la o secvenţă epică /scenă

Rezervele ţărănimii faţă de realităţile lumii noi şi, mai ales, respectul faţă de normele tradiţionale de conduită şi pentru comportamentul ritualizat este ilustrat pe tot parcursul acţiunii. 

În scena opririi la nunta din satul Cruci, Vitoria împlineşte ritualul cuvenit, deşi drumul ei era încă departe de a se fi încheiat. Nuntaşii, îmbrăcaţi de sărbătoare, fugeau cu săniile pe apa îngheţată a Bistriţei. Bărbaţii trăgeau cu pistoalele asupra brazilor, ca să alunge iarna. Vorniceii le-au ieşit drumeţilor înainte şi le-au întins plosca. Vitoria, arătând ,,veselă faţă”, face ,,frumoasă urare miresei”. Oamenii se mândresc că încă mai ţin calendarul cel vechi, căci vor să fie ,,mai tineri cu treisprezece nopţi”.

Două elemente ale textului narativ: construcţia subiectului – conflict; relaţii temporale şi spaţiale; perspectivă narativă

Acţiunea este dispusă într-un plan real, social (Moldova, primele decenii ale sec. al XX-lea, satul Măgura Tarcăului) şi unul mitic, conturând două lumi la hotarul dintre secole: una arhaică, a păstorilor, care luptă pentru a-şi apăra obiceiurile şi tradiţiile, şi alta modernă, lumea oraşului. Timpul narativ se întinde între două sărbători creştine, de la Sfântul Dumitru până la Sfântul Gheorghe (octombrie-aprilie).

Asociind scene şi episoade narative, Baltagul prezintă o acţiune complexă şi complicată, gradată pe momentele subiectului, desfăşurată de-a lungul a şaisprezece capitole, structurate în trei părţi. 

Prima parte este consacrată conflictului, ca premisă a acţiunii, ilustrând evenimentele determinante, între Sf. Dumitru şi Sf. Andrei, de la dispariţia lui Nechifor Lipan până la decizia de plecare a Vitoriei. 

Cea de-a doua parte este dedicată desfăşurării acţiunii, axată pe căutarea adevărului, şi se încheie cu dezlegarea enigmei morţii lui Nechifor Lipan. A treia parte a cărţii cuprinde deznodământul, care culminează cu acţiunea de justiţie.

Concluzie

Baltagul este un roman care prezintă realitatea tradiţională românească, cu specificul ei, îmbinată cu elemente moderne, fiind o adevărată frescă a satului românesc la începutul secolului al XX-lea. Prin intermediul Vitoriei Lipan, Mihail Sadoveanu explorează tema sacrificiului, datoriei și a tradiției, oferind o imagine autentică și complexă a lumii tradiționale românești.