Statul român modern reprezintă rezultatul unui îndelungat proces istoric de transformare și modernizare a societății românești, proces ce a culminat cu crearea României Mari. Acest articol explorează etapele esențiale ale formării statului român modern, de la primele proiecte politice până la consolidarea sa.

Contextul istoric și primele proiecte politice

În secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, teritoriile locuite de români se aflau sub diferite dominații:

Principatele extracarpatice (Moldova și Țara Românească) sub suzeranitate otomană
Transilvania sub dominație habsburgică (din 1699)

Perioada domniilor fanariote (1711/1716-1821) a fost marcată de:

Creșterea gradului de aservire față de Poarta Otomană
Instabilitate politică și fiscalitate excesivă
Un lent proces de modernizare administrativă

Primele proiecte și memorii de reformă au apărut în această perioadă, venind în special din partea boierimii mici și mijlocii autohtone, care solicita:

Revenirea la domniile pământene
Limitarea dominației otomane
Implementarea unor principii moderne de guvernare

Internaționalizarea "problemei românești"

Un moment crucial în evoluția statului român l-a reprezentat internaționalizarea problemei românești, proces accelerat de:

Războiul Crimeii (1853-1856)
Congresul de Pace de la Paris (1856)
Convenția de la Paris (1858)

Convenția de la Paris a stabilit un nou regim politico-juridic pentru Principate, înlocuind protectoratul țarist și suzeranitatea otomană cu garanția colectivă a celor șapte mari puteri europene.

Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza

Momentul 24 ianuarie 1859 marchează alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în ambele principate, prin ceea ce s-a numit „politica faptului împlinit”.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a cuprins două etape principale:

Desăvârșirea unirii (1859-1862)
- Unificarea serviciilor de telegraf și vamale
- Unificarea forțelor armate
- Unificarea administrației
Marile reforme (1862-1866)
- Reforma agrară (1864) – împroprietărirea țăranilor
- Secularizarea averilor mănăstirești
- Legea instrucțiunii publice – învățământ primar obligatoriu și gratuit
- Adoptarea codurilor civil și penal
- Înființarea universităților din Iași (1860) și București (1864)

Venirea lui Carol I și Constituția din 1866

După abdicarea forțată a lui Cuza (11 februarie 1866), a fost adus pe tronul României Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a fost proclamat domnitor în urma plebiscitului din aprilie 1866.

Constituția din 1866, prima constituție a României:

A proclamat oficial numele de România
A consacrat monarhia constituțională și parlamentarismul
A stabilit principii fundamentale moderne:
- Suveranitatea națională
- Guvernare reprezentativă și responsabilă
- Separarea puterilor în stat
Nu menționa nimic despre raporturile cu Poarta Otomană, subliniind orientarea spre independență

Semnificația istorică a formării statului român modern

Formarea statului român modern a reprezentat împlinirea proiectelor politice elaborate de-a lungul secolului al XIX-lea și realizarea idealurilor pașoptiste, pe care Nicolae Bălcescu le sintetiza în două obiective fundamentale:

Unirea (realizată în 1859)
Independența (obținută în 1877)

Acest proces a pus bazele României moderne, care își va continua evoluția până la realizarea României Mari în 1918, împlinind astfel aspirațiile naționale ale românilor.

Pentru examenul de Bacalaureat, este esențial să cunoașteți atât cronologia evenimentelor, cât și documentele fundamentale care au marcat acest proces istoric: Convenția de la Paris, Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris și Constituția din 1866.

Curs complet de pregătire pentru BAC cu materia în ordine cronologică

Unirea (realizată în 1859)
Independența (obținută în 1877)